5 Clipuri noi de la 7 artisti vechi + Bonus!

 

1. Paul Weller – Pick It Up

E din 2015, dar aceasta piesa soothing merita mentionata.

Proiectul solo al lui Weller pe mine nu m-a prea castigat, dar istoria lui in domeniul muzical ma face sa verific orice material nou scoate.

Cu The Jam a experimentat de la punk-rock la new wave, iar cu The Style Council a testat o gama mai larga – pop revival, soul, niste jazz –  mult mai mellow decat cu prima trupa.

Videoclipul piesei “Pick it up” este magic de potrivit pentru Martin Freeman – una bucata actor care a interpretat genial rolul principal din mini-seria Fargo.

2. The Chemical Brothers – Wide Open ft. Beck

 

Un featuring mai reusit decat cel cu Noel Gallagher pentru Setting Sun, dar ce-i drept, pe o alta directie muzicala, mult mai chill.

Probabil dupa aproximativ 25 ani de activitate ai lui Beck si chiar mai multi ai pionierilor (ce cuvant!) Chemical Brothers, schimbarea de sunet, in special intr-o colaborare care iti deschide noi oportunitati, e ceva natural.

3. Underworld – I Exhale

Underworld sunt activi de prin 1980, iar intre 2011 si 2012 au scos doua albume gen “best of”, A Collection si 1992–2012 Anthology. Dupa remastere si colectii, au decis ca au trecut 6 ani de la ultimul album de studio si in martie 2016 vor lansa un material nou.

Asadar, I exhale este un promo pentru acesta, unde sound-ul este mai mellow-electronic, dar cu aceleasi versuri recitate cu care suntem obisnuiti. Este de prisos sa insirui toate sub-genurile abordate de ei pe parcursul carierei, sunt legende (alt cuvant din asta mare!) ale muzicii electronice.

Iar miscarile lui  Karl Hyde ma duc cu gandul la Jarvis Cocker.

4. New Order – Tutti Frutti

Dupa 30 de ani, New Order inca se tin de planul pe care l-au avut dupa tranzitia de la Joy Division: sa faca muzica electronica de club. Vibe-ul este mult mai pozitiv – ce-i drept, mai dark decat in varianta cu Ian Curtis nu prea mai aveau cum sa mearga.

Nu mai inregistrasera nimic de prin 2005, a plecat si Peter Hook, dar feeling-ul de anii 80 inca isi face treaba cum trebuie pe noul album “Music Complete”.

“Tutti Frutti” este sustinuta vocal de Elly Jackson (La Roux), insa pe alte piese ii puteti auzi pe Iggy Pop si Brandon Flowers.

5. Massive Attack, Tricky & 3D – Take It There

Sunt mare fana a colaborarilor muzicale, iar Massive Attack – trupa formata in anul nasterii mele – in combinatie cu Tricky suna a succes garantat.

Noul album este promovat printr-o aplicatie de iPhone numita Fantom, care prezinta fragmente din patru piese care il compun. Toate sunt featurings:  Tricky, Young Fathers, Roots Manuva si Azekel .


 

BONUS:

David Hasselhoff – True Survivor

Pentru ca, intr-un mod dubios, piesa chiar imi place. Iar videoclipul este maiestuos (doar cuvinte mari azi), incredibil de kitchos si ridicol. Are tot ce le trebuie anilor 80 (kung fu, dinozauri, Lamborghini, fum, etc.) si este un preview al filmului de scurt-metraj Kung Fury. Va spun doar ca subiectul principal este un politist care calatoreste in timp pentru a-l ucide pe Adolf Hitler – the Kung Fuhrer, dar ajunge prea departe.

David Bowie sau cum online-ul e doar un imens ziar de scandal

 

12219561_903783856395719_4925880002782169530_n

Nici nu i s-a racit bine cadavrul ca deja s-au gasit personaje care sa scurme in, pardon my french, rahatul lui Bowie.

Sa zicem ca inteleg presa de scandal pentru articole, insa pe cei din lista mea virtuala de prieteni, nu prea.

Industria muzicii, a filmului si literatura, au adunat serii de povesti (reale) cu barbati care au intretinut relatii sexuale cu minore, s-au casatorit cu ele. Unii chiar cu rudele lor. Dar asta nu trebuie sa ajunga mai presus de geniul operelor sale. Daca vreti sa faceti un pic de research pe tema asta, va dau si niste nume: Roman Polanski, Edgar Allan Poe, Chuck Berry, Jerry Lee Lewis, Caravaggio, J.D. Salinger, monarhii James I si Charles I, Richard al II-lea, Steven Tyler, Woody Allen (desi la el se insista pe ideea ca are oricum niste tulburari), etc.

Nici un moment nu spun ca este ceva normal sa ignori inocenta unei copile minore si sa profiti de ea, dar trebuie sa vedem uneori mai departe de asta. In cazul lui Bowie, Lori – cea despre care se discuta in toate acuzele aparute, a dat un interviu in care povesteste despre context, familie, despre ce simtea si ce simte acum legat de cele intamplate. Un “must-read”, ca sa zic asa: I lost my virginity to David Bowie . Iar discutia despre groupies ar trebuie sa fie o alta poveste – una in care, mai ales la nivel de superstar, ori vrei banii lui, ori sa te lauzi, ori sa taci si sa te bucuri in secret.

M-am uitat putin pe lista lumii cu varsta de la care o “femeie” are voie legal sa se casatoreasca: Scotia, Canada, Cuba, Congo, Iran, Qatar, Indonesia sunt doar cateva dintre tarile in care variaza intre 15-16 ani.

Ca religie, cea Catolica cere ca baiatul sa aiba minim 16 ani, iar fata 14. Islamul spune ca trebuie sa fie trecuta de pubertate si ca ea si gardianul sau de sex masculin sa isi dea consimtamantul. Ca sa nu mai spun ca daca ramane gravida, varsta nu mai conteaza aproape nicaieri.

Apoi, asa cum sexul nu mai este un tabu, nici faptul ca este greu sa mai gasesti virgine de la clasa a 8a in sus nu este un secret. Uitati-va pe strada, pe facebook, la selfie-uri, la imbracaminte si machiaj, incercati sa va imaginati cate dintre acele domnisoare sunt minore si de ce aspectul lor striga “fa sex cu mine acum!”.

Iar la final, sa va para rau pentru prostituatele care “imbratiseaza” aceasta meserie de la varste fragede,  in urma unor violente, a unor familii nenorocite, a saraciei sau a barbatilor care le forteaza sa faca asta.

Nu, nu este un articol despre cum sa-l ridicam in slavi pe Bowie pentru ce a facut, ci despre cum sa nu-l scuipam doar pentru acest fapt. Din nou, activitatea si amprenta sa artistica sunt o chestie, viata personala alta. Iar daca voi nu sunteti puri si far’de’pacat, lasa-ti-l macar sa se aseze cum trebuie in sicriu pana incepeti sa dati cu parul. Acum oricum doar familia indurerata va mai aude.

Bowie – colaborare si influenta muzicala

Deoarece mă aflu între o zugrăveală, o curățenie și o tristețe maximă, voi publica doar mâine un articol despre Bowie – Mr. Stardust. Cred că merită puțin mai multă atenție decât i-aș putea acorda azi. Eu una sunt cam bulversată și speriată de loviturile primite de industria și cultura muzicală.

Am încercat totuși să grupez un playlist în memoria-i, doar cu piese pe care a făcut featuring cu alți artiști și cover-uri care să merite a fi menționate. Nu știu dacă este chiar inegalabilă influența sa în activitatea altor muzicieni, dar cu siguranță a inspirat și motivat un număr mare. Dacă am ratat ceva magic, știți cum să dați de mine.

Dați un ”PLAY” și poate trece timpul mai ușor.

Muzica si activism. Partea I

Noul val înseamnă activism, proteste.
Și îmi pare că această preocupare a depășit bariera de luptă pentru bine, pentru schimbare, ajungând la a deveni o modă. “Hei, mi-a scăzut audiența, hai să scriu/să fac ceva care să semene cu un protest. Nu am nicio legătură cu subiectul, dar mă voi preface că privesc situația din exterior, să las senzația că îmi pasă.”
Asta e o discuție lungă, pentru altădată și alt loc.

Pe de o altă parte, muzica a fost dintotdeauna un mediu bun pentru a transmite mesaje. Chiar și atunci când opinia personală era ostracizată. Ea grupează oamenii și îi organizează în “triburi” cu anume preferințe/idei/etc., iar mai apoi îi motivează, îi întărește. Apare o senzație de empatie ce se dezvoltă, ca un embrion, în interiorul fiecăruia.
Până la urmă, muzica aduce speranță.

În trecut, muncitorii din fabrici, de la morile de vânt și alte spații industriale, își făceau chiar și imnuri pe care le cântau la locul de muncă. Îi ajuta să le treacă ziua mai repede și să își rupă gândul de la monotonia și tristețea activității. Sau, la extremă, există acea liniște pe chipul unei persoane care trece în neființă având muzică pe fundal.
Sunt bătăile inimii care se asortează cu cele ale muzicii. Sunt trăirile stârnite de ea: tristețe și lacrimi, veselie și zâmbet, nervi și încruntare, putere și motivație. La fel cum leagă momente de amintiri: o anume piesă îți aduce aminte de o secvență din trecut, de un miros, de o persoană.

Activismul prin artă și muzică apropie mesajul de oameni, mai subtil și mai sincer decât o revoltă în stradă.
Cercetări sociologice spun că această muzică adusă acum în discuție este absolut necesară vieților noastre de zi cu zi, creând și perpetuând cultura necesară schimbării sociale.

Folk-ul este cel mai delicat stil muzical cu mesaj puternic. În SUA, Marea Recesiune a avut ca piesă de rezistență
“This Land Is Your Land” a lui Woody Guthrie, cu mult iz de socialism patriotic.
Bob Dylan, cu al său revival-folk și “cântec de protest” Blowin’ in the Wind a ajuns in top “500 Greatest Songs of All Time”. Versurile acestei piese au fost folosite chiar și la protestele anti-războiului din Irak, în 2002 și 2003, dar au apărut și în “The Hitchhiker’s Guide to the Galaxy” a lui Douglas Adams.

În România a fost o formă eficace de exprimare, mai ales în perioada comunismului. Folk-ul era strâns legat de Cenaclul Flacăra, acest fenomen cultural condus de Adrian Păunescu în perioada ‘ 73 – ’85 (nu analizez aici influența propagandistă a lui Păunescu și relația lui cu regimul comunist). Un Woodstock de România i-au spus unii. Părinții noștri sunt cei mai potriviți să ne povestească ce a însemnat pentru ei această grupare. Mișcarea a fost atât de puternică încat doar stadioanele erau destul de încăpătoare pentru public. Au avut totuși loc 1.615 evenimente în care se recitau poezii și se cântau chiar și piese străine, cum ar fi ale celor de la The Beatles. O trupă care de altfel a fost interzisă în Uniunea Sovietica.

4583-305082-cenacluflacaraagerpres_4813308

sursa: Libertatea.ro

Chiar dacă nici măcar în planul concepției nu mă aflam în acea perioadă, am convingerea că Cenaclul a fost ca o școală a vieții pentru mulți din Generația în Blugi; și o școală pentru activismul muzical al României. Până la urmă, aceea este generația care a crezut și a luptat la revoluția din ’89, cântecele erau despre tulburarea perioadei sale.

„Preferăm ca tinerii să îşi defuleze frustrările în cântece de protest decât să iasă în stradă cu pietre în mâini”, declara, în 1988, sub protecţia anonimatului, un înalt oficial comunist polonez, citat de The New York Times (NYT).

Despre cum s-a sfârșit cenaclul și povești asemănătoare celei de la #colectiv, anul acesta, puteți citi un rezumat aici. Tot o întamplare zguduitoare, cu 5 morți (numărul variază în diverse surse) și sute de răniți, cu orgoliu și pasiune pentru muzică. Tot discuții irelevante și complet idioate despre “motivul” pentru care s-a întamplat tragedia; ba alcoolul, ba chiloții. Tot mușamalizare. Rezultatul: și cenaclul și stadionul au avut atunci ultima noapte de activitate.

protest-colectiv-demisia-1

Sursa: Nasul.tv

Puteți viziona filmul “Te salut, generație în blugi”, filmat defapt sub interdicție.

Generația de azi are o altă deschidere muzicală și mult mai multe opțiuni. În anii ’70, Cenaclul era printre puținele activități alternative. Acum, trebuie doar să ai bani și timp pentru cantitatea existentă. Probabil acesta este motivul pentru care muzica nu mai are atât de mare valoare sentimentală. Mesajul a rămas în special in muzica punk și rock, mai punctual –  în Underground. Exact partea zdruncinată masiv în urma întâmplării de pe 30 octombrie 2015.

Cenaclul a însemnat, la vremea lui, o revoluție. Drama de la Colectiv, în schimb, a pornit o revoluție. Și pentru #colectiv, oamenii cântă în stradă acum.

Mai jos aveți o parte dintre versurile care au marcat cele două perioade.


“Te salut, generație in blugi” a fost emblematică pentru Cenaclu:

“Există nişte oameni pe care îi iubesc
Au vârsta conştiinţei şi-a apartenenţei mele
Se învârtesc în jurul a douăzeci de ani
Se dau crocanţi şi şmecheri şi vor să fie stele
Sunt uneori teribili şi alteori vulgari
Părinţii spun adesea că nu mai ştiu să-i crească
Dar ţineţi bine minte, voi, cei scârbiţi de ei
Că ei sunt la nevoie armata românească

Există nişte tineri marcaţi de folk şi rock
Ce au nevoie-n ţară de spirit şi de toate
Şi dacă nu am face cultura pentru ei
Ei şi-ar lua-o în taină de prin străinătate
Şi noi am fost excentrici şi noi am fost huliţi
Nici noi n-am mers la baluri să bâiguim tangoul
De ce să trecem astăzi drept nişte încuiaţi
Pe care îi acreşte şi-i enervează noul”

Dar vreau să menționez, în mod special, versurile “Imnului Golanilor”
”A fost o dată ca-n povești
A fost în România,
O mare gașcă de golani,
Ce-au alungat sclavia.
Noi nu ne-am confundat nicicând
Cu “oamenii de bine”,
Numiți și neocomuniști
Cu fără de rușine.

Mai bine haimana,
Decât trădător,
Mai bine huligan,
Decât dictator,
Mai bine golan,
Decât activist,
Mai bine mort,
Decât comunist.

Vrem libertate
Nu comunism
Și nici schimbări de forme
Și de aceea, securiști,
Să nu ne puneți normă.
Noi nu vrem neocomunism,
Nici neolibertate,
“Democrații” originale
Și nici minciuni sfruntate.

Ne-ați întrebat ce vrem aici
Dar știe toată țara,
Noi susținem punctul 8
De la Timișoara.
Să cadă patru-șapte-trei
Ce ține TVR,
Legând în lanțurile ei,
Chiar și cuvintele !

Alegeri fără comuniști,
Fără nomenclatură,
Și nu vă temeți de golani
Fără coloratură.
Din cei care au murit aici
Ne-am reîntors năluci
Să nu mai fie cum a fost
Măcelul de atunci”.

Ș voi încheia cu versurile celor de la Goodbye to Gravity – The Day we Die, melodia care marchează mișcarea stârnită de #colectiv. R.I.P

“Your condescending demeanor has all gone wrong
Figured you should have known this all along

We’re not numbers we’re free, we’re so alive
Cause the day we give in is the day we die

Fuck all your wicked corruption
It’s been there since our inception, but we couldn’t see
All the times we’ve felt so hollow
As our hopes were hanged in gallows
All this time we’ve been locked away
And there was nothing left to say
Until today”

(traducere în limba română – AICI)

* Câteva idei sunt inspirate din Wikipedia și din Octavian Racu

* Urmatorul articol va discuta mai departe de granița României

10 idei despre noul clip Dan Balan – Funny Love

Cred că ploaia de azi mi-a făcut poftă să mă leg de ceva; sau poate or fi toate tentativele mai mult sau mai puţin făţişe de plagiat din ultima perioadă.

Mi-am găsit, aşadar, să analizez un nou videoclip românesc, pentru Dan Balan, marca Alan Badoev. Una bucată regizor rus, cu niscaiva premii la activ , 2 filme cu note peste 6 pe IMDB şi câteva videoclipuri cu fashion, sclipici şi culori puternice.

Lăsănd la o parte prestaţia muzical-vocală, să vă spun ce imagini îmi trec prin minte vizionând acest  videoclip, prea-aşteptat de media românească şi prea-lăudat (în ordine aleatoare):

1. La minutul 2:55 avem această imagine minunat copiată de la celebrul fotograf francez GUY BOURDIN. Şi mai sunt câteva care fug în direcţia sa. Până şi Madonna a fost dată în judecată pentru 11 cadre care erau replică a fotografiilor sale.

guy-bourdin-charles-jourdan-advertisement-1979-bn

2. Cel puţin scena de la minutul 1.41 este copiată din clipul The Bridge Comittee – PCIP, gândit şi realizat de către băieţii de la Valea (+ cromatica)

3. Să continuăm cu videourile The Bridge Comittee făcute de Valea şi televizoarele folosite în acesta: FUCK THAT. Ah, şi nişte glitch-uri pe ici şi colo. (nu spun că ei au inventat roata, şi nici nu aş fi ajuns la acest gând dacă nu era clipul de la punctul 2).

4. Ca să exagerez un pic, acel white & red swirl merge către The White Stripes.

front

5. Apoi, fotomodelul Coco Rocha este o inspiraţie foarte puternică pentru cadre, dar în special pentru îmbrăcăminte. Trebuie să recunosc, nu este o alegere proastă absolut deloc.

– avem haina roşie de blană cu variaţiuni:

 

– tot ea este celebră pentru pălăriile ieşite din comun – daţi un gugăl search “Coco Rocha hat” dacă nu mă credeţi. Mai mult ca sigur deţine un Mad Hatter personal.
Alte situaţii cu o pălărie albă celebră:
– Marilyn o purta mult mai natural:
coperta Vogue (nu cred că a fost efectiv printată, dar a fost una dintre variante la un anumit punct)

6. Pentru cadrele cu apa şi florile, ideea este pornită de la lucrarea “Ophelia” a lui Millais, cu propagare în arta contemporană.

– Nick Cave & Kylie Minogue – “Where the Wild Roses Grow”
– editorialul “Oh, my Ophelia” din Vogue Korea
–  din nou COCO ROCHA in aceasta sesiune foto

7. Simt nişte iz de American Beauty pe aici

8. Acea faţă acoperită cu flori ma duce cu gândul la una dintre ieşirile obişnuite pentru Lady Gaga

9. Casca de motociclist cu diamante a fost folosită într-o campanie a celor de la Swarowski în 2013 şi era purtată cu stil de către modelul Candice Swanepoel – Angel pentru Victoria’s Secret

10. Şi vă mai arăt doar una dintre colecţiile lui Louboutin , care se asortează bine cu clipul.

Am încercat să găsesc un comunicat de presă despre referinţele din acest clip, dar tot ce am aflat este:

“Video-ul reprezintă un mix de modă, care reuneşte aproximativ 20 de scene alternante, construcţii unice (inclusiv un bazin construit special pentru acest clip, un teren de fotbal), 300 kg de bagaje (aduse de stilistul James Knox din New-York), 13 modele şi 16 dansatoare, 120 de costume, o soluţie grafică interesantă şi un nou tip de editare .”

Cineva scrie pe YouTube despre scenele cu sport si acţiune, in caz că mai doriţi info. Dacă aţi descoperit alte referinţe – eu am notat doar ce mi-a sărit pe retină la prima vizionare – vă rog să mă anunţaţi.

 

Gold Zebra – Love, French, Better

disco noir. sometimes french, sometimes english. from Montreal.

And Also The Trees – Slow Pulse Boy

This Live is from the year i was born. Loving it. Dreamlike journey through dark landscapes of our minds.
And Also the Trees is a gothic rock/post-punk group formed in 1979 in Worcestershire, UK.
A home demo tape was sent to The Cure which led to a friendship between both bands. In 1981 And Also the Trees played several shows in support of The Cure’s UK tour.

“Then we were standing very close
I could live in the space
Between his heartbeats”

Broken Records – The Motorcycle Boy Reigns

They sound like a Celtic Arcade Fire and create a sometimes merry, sometimes mournful waltz-time pop. A music collective from Edinburgh, with guitars, bass, violin, cello, accordion, mandolin, piano, trumpet, glockenspiel and drums
This song is for the soul. For the dance and a better comparison with Arcade Fire , listen to A Darkness Rises Up. They also have a song written as a reaction to groups like Arctic Monkeys and their obsession with the routine of provincial life, named “If Eilert Lovborg Wrote a Song”.